Tehnici pentru montajul corect al cărămizii aparente: Pași esențiali
Cărămida aparentă este un material foarte căutat pentru a fi inclus în diverse proiecte, fie că vorbim de case, hale industriale sau spații comerciale. Deși este un produs de calitate superioară, un aspect pe care nu trebuie să-l neglijezi este montajul. Acesta trebuie să fie făcut cu atenție, pentru ca rezultatul final să fie impecabil și materialele să își păstreze frumusețea dar și funcționalitatea mult timp. 
În continuare, îți spunem la ce să fii atent când vine vorba de montajul cărămizii aparente pentru fațade sau garduri, astfel încât proiectul tău să se desfășoare rapid, fără pierderi de material și costuri ridicate.


Pregătirea suprafeței pentru placare


Pentru ca montajul cărămizii aparente să fie unul reușit, primul pas important este pregătirea suprafeței. Aceasta influențează nu doar modul în care va arăta rezultatul final, dar și cât de bine va rezista în timp. O suprafață bine pregătită ajută cărămida aparentă să se fixeze mai bine și previne problemele ce pot apărea mai târziu, cum ar fi fisurile sau desprinderea acesteia.
Indiferent că alegi cărămidă aparentă pentru exterior sau o cărămidă decorativă pentru interior este esențial să iei în calcul tipul suprafeței pe care o montezi și condițiile la care va fi expusă. De asemenea, folosirea unor materiale de calitate, cum ar fi grunduri și adezivi speciali, face o diferență mare și asigură un rezultat final excepțional.


Verificarea și pregătirea stratului suport


Pentru un montaj corect al cărămizii decorative, mai întâi trebuie să pregătești stratul suport, iar acest lucru implică:
•    Curățarea suprafeței: Îndepărtează praful, grăsimea, resturile de mortar sau vopsea pentru a obține o aderență optimă.
•    Nivelarea: Asigură-te că suprafața este plană. Imperfecțiunile pot cauza fisuri sau o fixare ineficientă a cărămizii. Dacă este necesar, tencuiește înainte pentru o nivelare corectă.
•    Aplicarea unui grund adecvat: Grundul (Amorsa) contribuie la creșterea aderenței dintre stratul suport și adezivul folosit pentru placare. Alege un grund compatibil cu materialul suportului și cu tipul de adeziv.


Montajul cărămizii aparente pas cu pas


Montajul cărămizii aparente cere puțină planificare și respectarea câtorva pași esențiali pentru a obține o lucrare durabilă dar care și arată excepțional: 
•    Trasarea și planificarea rândurilor: Înainte de a începe, trebuie să trasezi linii de ghidaj pentru fiecare rând de cărămidă. Așa te asiguri că totul va fi aliniat corect și nu vor apărea abateri pe parcurs. Folosește un fir cu cretă sau un laser pentru a trasa liniile. De asemenea, măsoară din timp dimensiunile cărămizilor și distanțele dintre ele, luând în considerare și tăieturile pentru colțuri sau zone mai dificile.
•    Aplicarea adezivului și fixarea cărămizii: Alege un adeziv bun, special pentru cărămidă aparentă sau decorativă, în funcție de locul în care îl folosești. Aplică-l uniform cu o gletieră dințată pentru o aderență perfectă. Nu uita să apeși bine fiecare piesă ca să elimini aerul dintre adeziv și cărămidă. Dacă lucrezi la exterior, mai bine aplici adezivul și pe spatele cărămizii (metoda buttering) ca să fie mai rezistent la vremea urâtă. La montajul exterior recomandăm folosirea adezivilor flexibili din clasa C2TES1.
•    Montajul cărămizii pentru fațadă: Începe de jos, folosind o șină metalică sau un profil de susținere pentru primul rând pentru a te ajuta la stabilitatea întregii lucrări, prevenind astfel și alunecarea cărămizii. Fii atent să menții distanțe egale între rosturi folosind distanțiere speciale (de regulă, rosturi de 6, 8, 10 sau 12 mm) și curăță excesul de adeziv înainte ca acesta să se usuce.
•    Montajul cărămizii decorative în interior: La interior, nu trebuie să îți faci griji de condițiile meteo, dar trebuie să te concentrezi pe aspectul estetic. Măsoară cu grijă pentru a fi sigur că totul este simetric. Taie cărămizile cu precizie și ascunde orice imperfecțiuni în locuri mai puțin vizibile, cum ar fi în spatele mobilierului sau în colțuri.


Cărămida aparentă: Tehnici de tăiere și ajustare la colțuri/unghiuri complicate


Lucrările de placare cu materiale precum cărămida aparentă sau cărămida decorativă implică adesea ajustări complexe pentru colțuri și unghiuri, în special în cazul proiectelor cu fațade sau finisaje interioare detaliate. Respectarea tehnicilor corecte de tăiere și ajustare este esențială pentru a obține un rezultat estetic și durabil.

•    Instrumente necesare pentru tăierea cărămizii:
În șantiere, pentru tăierea precisă a cărămizii decorative, se utilizează frecvent polizoare unghiulare (flexuri) echipate cu discuri diamantate. Aceste discuri sunt rezistente și capabile să realizeze tăieturi curate, fără a sparge/ciobi cărămida. De asemenea, ghidajele pentru unghiuri reglabile sunt indispensabile pentru a obține unghiuri perfecte, în special în cazul colțurilor exterioare la placările de fațadă cu cărămida decorativă exterior.

•    Soluții pentru colțurile exterioare și interioare:
Colțurile reprezintă punctele cele mai vizibile ale unei lucrări, așa că trebuie să fie tratate cu maximă atenție. Pentru colțurile exterioare, o soluție populară este utilizarea cărămizilor pre-tăiate (module de colț) disponibile pe piață pentru cărămida decorativă exterior casa sau garduri. Aceste module elimină nevoia de tăieturi multiple și oferă un aspect uniform. În cazul colțurilor interioare, tăierea manuală și ajustarea fiecărei piese pentru o îmbinare perfectă sunt adesea necesare. Este recomandat să se măsoare de două ori înainte de tăiere pentru a minimiza pierderile.

•    Cum să eviți pierderile materiale:
Pe șantier, una dintre provocări este reducerea pierderilor de material. Pentru a preveni acest lucru:
o    Calculează cu precizie dimensiunile necesare fiecărei piese de cărămidă, ținând cont de grosimea adezivului și spațiul dintre elemente.
o    Folosește-te de resturi rămase de la alte tăieturi pentru a umple spațiile mai puțin vizibile, cum ar fi cele din spatele obiectelor de mobilier sau din zonele joase ale pereților.
o    Stabilește un model de montaj înainte de începerea lucrărilor pentru a observa exact unde vor fi amplasate tăieturile și ce bucăți pot fi reutilizate.


Cum eviți apariția fisurilor și a erorilor comune


1.    Identificarea factorilor ce pot provoca fisurile
•    Expansiunea termică: Cărămizile și materialele de construcție se dilată sau se contractă din cauza schimbărilor de temperatură. Acest lucru poate duce la apariția fisurilor, mai ales dacă nu ai lăsat rosturi de dilatare
•    Aplicarea greșită a adezivului: Folosirea unui adeziv nepotrivit sau aplicarea incorectă (de exemplu, aplicarea unui strat prea gros sau neuniform) poate face ca aderența să fie slabă, iar fisurile să apară mai ușor. Este important să folosești un adeziv care să fie compatibil cu tipul de cărămidă și să-l aplici uniform.
•    Umiditatea și condițiile de mediu: Dacă lucrezi în condiții de umiditate prea mare sau prea scăzută, materialele pot reacționa diferit și să apară crăpături sau desprinderea cărămizii.
•    Fundamente instabile: Dacă fundația nu este solidă și bine consolidată, mișcările structurale vor duce la fisuri.

2.    Soluții pentru fațade rezistente și pentru cărămida decorativă la exterior
•    Folosește materiale de calitate: Alege cărămizi aparente și adezivi care să fie adaptate condițiilor climatice și tipului de construcție. Cele mai recomandate cărămizi aparente la exterior sunt cele klinker pentru că au o rezistență mare și absorbție mică de apă (sub 6%) ceea ce oferă o durabilitate foarte ridicată, cu un montaj corect pot rezista zeci de ani.
•    Ventilație bună: Asigură-te că fațada permite circulația aerului, pentru a preveni acumularea de umezeală care poate afecta cărămida și adezivul.
•    Aplicarea unui strat de protecție: După ce ai montat cărămida, aplică un tratament hidrofug pentru a proteja fațada de factorii de mediu, bineînțeles ținând cont de gradul de absorbție al cărămizilor folosite
•    Repartizează corect dilatațiile: Asigură-te că dilatațiile sunt distribuite uniform pe toată fațada, pentru a permite mișcările termice fără a afecta structura. Acestea vor fi rosturi continuee, atât pe verticală cât și pe orizontală ce se vor umple cu un mastic special de rost, flexibil, ce poate prelua posibilele dilatări/contracții

3.    Cum să verifici rezistența plăcilor de cărămidă în timpul montajului
•    Testează aderența: Înainte de a monta toată suprafața, pune câteva plăci pe o zonă mică și apasă ușor pentru a vedea dacă rămân fixate. Cărămizile nu trebuie să se miște sau să se desprindă.
•    Verifică uniformitatea adezivului: Asigură-te că adezivul este aplicat uniform pe întreaga suprafață de contact a cărămizii și a substratului. Uită-te la urmele lăsate de adeziv pe cărămidă pentru a verifica acest lucru.
•    Examinează fisurile vizibile: Înainte de montaj, verifică fiecare placă de cărămidă pentru eventuale crăpături sau defecte. Dacă găsești plăci defecte, înlocuiește-le, altfel există riscul ca întreaga fațadă să se deterioreze.



Finisajele și întreținerea cărămizii aparente

Cărămida aparentă este rezistentă în mod natural, dar aplicarea unui tratament hidrofug este esențială pentru protejarea acesteia de umezeală și murdărie. Acest tratament creează un strat protector care împiedică apa să pătrundă și previne formarea mucegaiului și a umezelii, păstrându-și aspectul intact. Asigură-te că produsul ales este compatibil cu tipul de cărămidă, fără a-i afecta estetica. În plus, pentru a evita murdăria, optează pentru un produs care formează o peliculă rezistentă, ușor de curățat. Poți aplica soluția de protecție prin pulverizare, cu pensulă sau trafalet, în funcție de locul unde este montată cărămida, fie pe fațadă, fie în interior.
Pentru întreținerea cărămizii decorative, este important să o cureți regulat pentru a preveni acumularea de praf și murdărie. În interior, folosește o perie moale sau un aspirator pentru a îndepărta praful, iar pe fațadă, o spălare cu apă și săpun delicat este suficientă. Evită substanțele chimice agresive, care pot deteriora suprafața. Dacă apar pete, folosește soluții adecvate de spălare și impermeabilizare, în funcție de tipul murdăriei, dar nu opta pentru produse abrazive, deoarece pot afecta finisajul cărămizii. Ține cont că nu vei putea folosi la spălare soluții puternice, bazate pe acizi, pentru toate tipurile de cărămidă aparentă (verifică întotdeauna instrucțiunile de montaj oferite de producători).

În cazul fațadelor exterioare, trebuie să monitorizezi constant protecția împotriva umezelii și să reaplici tratamente cu soluții de impermeabilizare la câteva luni, în funcție de expunerea la condițiile meteo. Astfel, vei asigura o durabilitate mare și un aspect estetic al cărămizii pe termen lung.

Pentru a te asigura că proiectul tău va beneficia de cele mai bune produse și soluții, te invităm să arunci un ochi pe site-ul nostru. Oferim o gamă variată de cărămizi decorative de cea mai înaltă calitate, alături de servicii profesionale de consultanță și livrare rapidă. Fie că vrei să îți decorezi fațada, să construiești un gard durabil sau să adaugi un element distinctiv în interior, echipa noastră este pregătită să te sprijine în fiecare pas al proiectului tău. Alege TehnoConstruct.ro pentru un proiect reușit!

Comentarii

Articole similare