Cărămida de zidărie și BCA-ul sunt două materiale de construcții extrem de apreciate la scară largă. Deși ambele se bucură de popularitate, cărămida are totuși o istorie mult mai bogată, aceasta fiind folosită la edificarea diferitelor construcții de mii de ani. În schimb, BCA-ul este un material de construcții ceva mai nou, acesta fiind inventat în anul 1924 de către un arhitect suedez, pe nume Johan Axel Eriksson.

Este bine de știut că, indiferent de preferințele personale, materialele ce vor fi utilizate la realizarea unor construcții, fie ele blocuri, clădiri de birouri, case cu etaj, case doar cu un singur nivel vor fi alese în funcție de proiectul tehnic și recomandările specialiștilor.

Fiecare dintre aceste materiale (cărămida sau BCA) au avantajele și dezavantajele lor iar dacă dorești să ridici o casă și ești încă în dubii în legătură cu alegerea materialul de construcție potrivit, atunci te sfătuim să citești în continuare.

Cărămida vs BCA: avantaje și dezavantaje pentru fiecare material în parte

Cărămida – un material de construcții cu istorie

Cărămida este un material de construcție ce se obține din argilă arsă la temperaturi înalte. Este un material foarte durabil, rezistent la foc și uzură și poate fi utilizat atât în construcții interioare cât și exterioare. Cărămida poate fi finisată în diferite culori și texturi, iar aceasta poate fi utilizată pentru zidărie, pavaje și alte proiecte de construcție.

Avantaje cărămidă zidărie

Cărămida de construcții se împarte în cărămidă plină sau cărămidă cu goluri, iar fiecare dintre acestea prezintă caracteristici diferite ce trebuie luate în considerare. Avantajele cărămizii de zidărie constau în durabilitate (cărămida având o rezistență deosebită la uzură și condiții climatice dure), rezistența la foc, izolare termică (reducând costurile de încălzire și răcire), este un material ecologic, potrivit pentru mediu dar pentru persoanele ce locuiesc în spațiul respectiv.

Cărămida cu goluri sau cărămida Porotherm este un tip de cărămidă prevăzută cu goluri sau canale interne. Acest tip are dimensiuni ceva mai mari decât cărămida de zidărie plină, fiind mai ușor de manevrat și mai rapid de folosit. Datorită golurilor din interior, cărămida Porotherm are o greutate mai mică, fiind ușor de transportat și de utilizat și poate fi tăiată și decupată pentru a se potrivi tuturor tipurilor de proiecte și design-uri.

BCA-ul – o opțiune potrivită pentru construcții rezistente

Betonul celular autoclavizat sau BCA este un tip de beton ce este compus din ciment, apă, agregate și aer comprimat. Acesta este fabricat prin procesul de autoclavizare, ce implică încălzirea betonului la temperaturi ridicate și presiune înaltă, ducând la formarea unor bule de aer în beton. Acest lucru contribuie semnificativ la obținerea unor avantaje ale BCA-ului.

Avantaje BCA (beton celular autoclavizat)

BCA-ul se remarcă în primul rând prin blocurile de construcții cu dimensiuni generoase, ce permit diminuarea timpului petrecut la ridicarea zidurilor. Acesta are o greutate redusă, astfel că este manevrat cu ușurință atât la transport cât și în timpul montajului. Blocurile de BCA sunt ușor de tăiat și ajustat la dimensiunile necesare pe șantier. La fel ca în cazul cărămizilor și BCA-ul oferă o bună izolație termică și fonică și rezistență la foc. În plus, acesta este un material ecologic, ce poate fi folosit atât în construcții și amenajări interioare și exterioare.

Cărămidă vs BCA: diferențe și puncte comune

Deși ambele sunt folosite cu succes la construcții, totuși există câteva diferențe dar și elemente similare pe care merită să le menționăm între BCA și cărămidă:

  • Metoda de realizare a materialului pentru construcții este diferit: Cărămida se realizează prin arderea argilei la temperaturi ridicate, în timp ce BCA-ul se obține prin amestecarea cimentului, a apei, a agregatelor și a aerului comprimat, care apoi este încălzit la temperaturi ridicate și presiune înaltă prin procesul de autoclavizare.
  • Greutate diferită: BCA-ul este mult mai ușor decât cărămida, acest lucru scăzând costurile de manoperă și transpor.
  • Ușurința în prelucrare: BCA-ul este mai ușor de tăiat și redimensionat în funcție de necesități, față de cărămidă.
  • Durabilitate: atât cărămida cât și BCA-ul sunt materiale foarte rezistente și durabile, trecând cu brio testul timpului.
  • Rezistența la foc: ambele materiale sunt ignifuge și nu permit focului să se extindă.

Pentru a lua cea mai bună decizie în privința alegerii materialelor cărămidă vs BCA, cel mai bine este să te raportezi la proiectul pe care trebuie să îl realizezi, la tipul de clădire și terenul pe care va fi amplasată aceasta. Un specialist în domeniu te poate ajuta să faci cea mai bună alegere în privința materialelor pe care le vei folosi la construcție.

Z200 - Adeziv de Zidarie pentru BCA 25 kg
Z200 - Mortar de zidarie pentru zidirea blocurilor de beton celular autoclavizat si beton celular usor. Tip mortar: Mortar performant de zidărie de uz general clasa M 10...
1916 RON / Sac 25 kg
In Stoc