Placa OSB este un material de construcție versatil și util, ce poate fi utilizat într-o varietate de proiecte, de la cele mai mici, până la cele cu o complexitate ridicată. Plăcile OSB reprezintă o alternativă mai ieftină și mai ușor de instalat la alte materiale de construcție, cum ar fi placajul sau plăcile de lemn, cărămida și BCA-ul, fiind rezistente și simplu de utilizat. Datorită durabilității lor și capacității de a fi finisate din punct de vedere estetic, plăcile OSB sunt o opțiune bună pentru o gamă largă de proiecte de construcții și de design interior.
Hai să vedem mai întâi ce sunt mai exact aceste plăci și cum prind acestea forma finală!
Ce este o placă OSB
Denumirea oficială a plăcilor OSB este Oriented Strand Board. Acestea sunt fabricate prin comprimarea unui amestec de fragmente sau fâșii de lemn, dispuse în mai multe straturi, și lipite între ele cu un adeziv special. Fragmentele de lemn sunt dispuse în diferite poziții tocmai pentru a oferi stabilitate și rezistență suplimentară plăcii OSB.
Tipuri placă OSB
Pe piață există mai multe tipuri de plăci OSB, fiecare având caracteristici și utilizări specifice. Iată, în continuare, care sunt cele mai comune tipuri de plăci OSB:
- placă OSB tip 1: acest tip este caracterizat de o performanță minimă și tocmai de aceea este recomandat a se folosi în mediile uscate și nu este recomandat pentru a fi expus la intemperii;
- placă OSB tip 2: spre deosebire de OSB tip 1, placa OSB tip 2 are în compoziția sa un adeziv mult mai puternic, crescându-i astfel rezistența. Acestea au rol portant dar, la fel ca cele de tip 1, se vor folosi doar în medii uscate.
- placă OSB tip 3: acest tip de placă are în compoziție adezivi foarte puternici, de aceea pot fi utilizate și în medii umede. Au rol portant tocmai datorită rezistenței superioare.
- placă OSB tip 4: aceste plăci sunt fabricate cu adezivi foarte puternici și sunt potrivite pentru utilizarea în zone cu expunere la apă și la intemperii. Ele pot fi utilizate pentru construcția de acoperișuri și pardoseli.
Este esențial să alegi tipul potrivit de placă OSB în funcție de necesitățile proiectului tău, astfel încât să ai siguranța că ai ales un material potrivit și sigur pentru utilizare în condițiile specifice.
Citește și despre: Utilizarea BCA-ului. De ce este indicat în construcții
Placă OSB. Dimensiuni
Sursa foto: Freepik.com
Gama plăcilor OSB este una destul de generoasă și poți găsi pe piață cu ușurință plăci OSB cu dimensiuni începând de la 6 mm, 8 mm, 9 mm și până la 40 mm. În funcție de necesități se vor alege plăci mai subțiri, cu o flexibilitate mai mare sau plăci mai groase pentru o rezistență ridicată.
Când vine vorba despre dimensiuni placă OSB este bine să alegi o grosime a plăcii potrivită pentru proiectul tău. Spre exemplu, dacă ai în vedere realizarea unor rafturi în garaj sau în magazie ce trebuie să susțină o greutate mai mare, trebuie să cumperi plăci OSB ceva mai groase, care nu se vor îndoi sau chiar rupe. De asemenea, dacă dorești să folosești plăci OSB la realizarea unor pereți interiori trebuie să ai în vedere niște plăci cu o grosime mai mare de 10 mm.
Placă OSB. Avantaje
Acest tip de material vine la pachet cu o serie de avantaje greu de ignorat, precum:
- Rezistență: Placa OSB este un material puternic și durabil, care poate rezista la o varietate de condiții. În funcție de tipul de plăci OSB, acestea pot fi folosite în condiții cu umiditate ridicată sau cu expunere la apă, precum și în zone cu temperaturi extreme sau cu expunere la intemperii.
- Economie: Placa OSB este un material mai ieftin decât multe alte opțiuni de construcție, cum ar fi plăcile de lemn masiv sau buștenii. De asemenea, este mai ușor de prelucrat și de instalat decât alte materiale, ceea ce poate reduce costurile de manoperă.
- Durabilitate: Placa OSB este un material rezistent la intemperii și la apă, ceea ce o face potrivită pentru utilizarea în proiecte de construcție pe termen lung. De asemenea, este rezistentă la mucegai, la ciuperci și la daunele cauzate de insecte, ceea ce o face o alegere bună pentru proiecte de construcție care necesită un material rezistent.
- Varietate de dimensiuni: Placa OSB este disponibilă într-o varietate de dimensiuni, fiind astfel potrivită pentru o gamă largă de aplicații de construcție. În funcție de nevoile proiectului, poate fi achiziționată în diferite dimensiuni și grosimi iar dimensiunile pot fi ajustate cu ușurință direct pe șantier cu unelte simple.
- Aspect estetic: Placa OSB poate fi lăsată la vedere sau poate fi acoperită cu alte materiale, precum tapet, vopsea sau țiglă. În plus, datorită texturii sale distinctive și a aspectului natural al lemnului, poate fi utilizată pentru a adăuga un element de design rustic sau modern la proiectele de construcție.
În concluzie, placa OSB este un material puternic, durabil și versatil, care poate fi utilizat într-o varietate de proiecte de construcție. Aceasta este o opțiune economică și durabilă, care poate fi adaptată pentru a satisface nevoile specifice ale proiectului. Cu o gamă largă de avantaje, placa OSB este o alegere populară pentru profesioniștii din domeniul construcțiilor și proprietarii de case.
Pe lângă cele menționate mai sus, putem adăuga faptul că:
- placa OSB este un bun izolant fonic și termic;
- se prezintă în plăci mari, ideale pentru proiectele de anvergură;
- se instalează foarte ușor;
- sunt ușor de redimensionat după dorințe;
- în cazul caselor prefabricate din OSB, acestea sunt realizate, dimensionate direct în fabrică iar la locul construcției plăcile doar se vor asambla precum un puzzle;
- se pot folosi atât la proiecte de interior cât și de exterior.
Citește și despre: Cărămida portantă și cărămida neportantă. Tote ce trebuie să știi
Placă OSB. Utilizare
Una dintre cele mai comune utilizări ale plăcilor OSB este pentru construcția de pereți și pardoseli. Plăcile OSB sunt folosite pentru a înlocui plăcile de lemn sau placajul în construcții, fiind o opțiune mai ieftină și mai ușor de instalat. Plăcile OSB sunt, de asemenea, rezistente la umezeală și la foc, fapt ce le face o opțiune bună pentru utilizare în zone umede sau în clădiri comerciale.
Plăcile OSB sunt, de asemenea, utilizate în construcția de acoperișuri, fiind rezistente la vânt și la apă și sunt frecvent utilizate în zone cu condiții meteorologice dificile. Plăcile OSB pot fi instalate pe structura de acoperiș existentă și pot fi acoperite cu materiale de acoperiș, precum țigla sau tablă ondulată.
Plăcile OSB sunt folosite cu succes și la fabricarea mobilierului și a elementelor de decor interior precum dulapuri, rafturi sau biblioteci, arcade. Plăcile OSB pot fi vopsite sau acoperite cu hârtie autocolantă, tapet sau folie decorativă pentru a le oferi o finisare estetică.
În plus, plăcile OSB sunt adesea folosite în construcția structurilor de grădinărit, cum ar fi boxele pentru grădină și recipiente pentru realizarea compostului. Acestea sunt durabile și rezistente la umezeală, ceea ce le face o opțiune bună pentru utilizare în aer liber.
Placă OSB. Ce trebuie să ai în vedere
Ca orice alt materiale pentru construcții, plăcile OSB au nevoie să fie depozitate corespunzător, în locuri ferite de umezeală, pentru a nu se deteriora. Mai mult, acestea au nevoie de o aclimatizare înainte de a fi montate deoarece, când vine vorba despre diferențe bruște de temperaturi și umiditate, ele se pot contracta.
Înainte de montare, pot fi redimensionate după necesitățile proiectului și se vor tăia la fața locului cu ustensilele speciale, însă se va ține cont la montaj de rosturile de dilatație între plăci. Altfel, dacă am utilizat OSB la pardoseală, de exemplu, aceasta poate scârțâi în timp și chiar poate avea diferite denivelări pe care, cu siguranță, nimeni nu și le dorește.
Susținem întotdeauna proiectele clienților noștri și, de aceea, avem grijă ca la TehnoConstruct să le punem la dispoziție o gama variată de materiale de construcții, de la cărămidă și BCA, plăci Tego, placă galbenă pentru cofraj, până la lemn construcții, sisteme de fixare și asamblare și nu numai.
Ia legătura cu noi pentru detalii suplimentare!
Comentarii