Tencuiește ca un profesionist respectând etapele necesare unei execuții corecte

Nimic nu este greu de realizat în momentul în care ai parte de pregătirea necesară. Pe principiul ”învățătura este mama cunoașterii” ai nevoie de instruire dacă intenționezi să te implici în proiecte de amenajare sau construcție. Cu toate că cea mai bună metodă de a învăța este practica, ți-ar prinde bine să deții câteva noțiuni de bază înainte de a te prezenta pe șantier.

În acest articol vei afla aspecte legate de tencuială, de rolul acesteia în protejarea zidăriei, cât și despre etapele necesare procesului de tencuire, indiferent că acesta se realizează la interior sau exterior.


Ce este tencuiala și de ce se folosește

Munca pe șantier presupune o serie de cunoștințe legate de termeni precum: tencuială, mortar, beton, șapă, fiecare având o însemnătate aparte. Însă, elementul comun al lor este, fără doar și poate, cimentul. Acesta are un rol esențial în domeniul construcțiilor, fiind obținut prin măcinarea clincherului până ce se dobândește consistența unei pulberi fine. În contact cu apa, cimentul se întărește și devine foarte rezistent, acesta fiind și motivul cel mai important pentru care este utilizat la scară largă. Însă, prin adăugarea nisipului, a unor aditivi, lianți se obțin diverse tipologii de materiale de construcții, ce au scopuri diferite:

  • Tencuiala se referă la procedura prin care suprafața pereților și a plafonului se acoperă cu un strat de compoziție având ca scop netezirea și protecția acestora prin asigurarea unei protecții fonice și termice. Tencuiala este stratul care ajută la îndreptarea pereților și suportul peste care se va aplica vopseaua lavabilă sau alt tip de vopsea, tapetul etc. Materia primă se găsește la saci ce se prepară cu apă. Deoarece se întărește repede, tencuiala se va amesteca în cantități mici atât cât este necesar fiecărei etape din cadrul procesului de construcție. Există și posibilitatea de a achiziționa la sac tencuiala pe care o vei pregăti conform instrucțiunilor furnizate de producător. De cele mai multe ori aceasta se folosește pentru tencuirea suprafețelor de beton, de cărămidă, BCA.
  • Mortarul este un material de construcție folosit cu precădere la “lipirea” cărămizilor, a bolțarilor de BCA, piatră și nu numai. Mortarul are o rezistență deosebită și funcționează perfect în rolul de liant. Mortarul la sac pe care îl găsești la TehnoConstruct, îți permite să alegi dintr-o gamă variată de sortimente, în funcție de natura proiectului tău. Conținutul sacilor cu mortar reparații beton exterior, mortar zidărie BCA, mortar zidărie cărămidă va fi amestecat cu apă într-un malaxor sau betonieră și folosit ca atare, în funcție de scopul utilizării.
  • Șapa se prezintă sub forma unui strat care se aplică peste un suport aflat la nivelul pardoselii, reprezentat în cele mai multe cazuri de beton, cu scopul de a nivela suprafața astfel încât să se treacă la etapa următoare care constă în placarea cu gresie, piatră sau parchet. Există mai multe tipuri de șape, dar cea mai folosită rămâne șapa autonivelantă, care asigură stabilitate și flexibilitate crescute cât și o rezistență mecanică mare. Atât șapa autonivelantă interior cât și șapa autonivelantă exterior se pot procura sub formă de sac șapă autonivelantă, fiind nevoie doar de amestecul conținutului din sac cu apă până se obține o pastă fină, omogenă, ce se va turna pe suprafața dorită și se va nivela cu drișca sau fierul de glet. Dacă ești interesat de preț șapă autonivelantă, acesta variază în funcție de producător cât și de greutatea sacului.
  • Pentru lucrările de rezistență, betonul – rezultat dintr-un amestec care are la bază ciment, pietriș și apă, este materialul indispensabil în construcții. Mortarul și betonul se obțin după aproximativ aceeași rețetă, dar întrebuințările acestor materiale de construcții sunt diferite, iar acest fapt se datorează în parte metodei prin care se realizează amestecul ingredientelor. În cazul betonului, dozarea ingredientelor va respecta reguli în ceea ce privește rezistența iar pentru ca acestea să fie aplicate, dozarea lor se va face la centrala pentru betoane. În schimb, mortarul se poate obține la fața locului pe șantier.


Citește și despre: Ce trebuie să știi despre centurile de beton, grinzile și stâlpii unei case


Tipuri de tencuială

Tencuiala reprezintă stratul de mortar aplicat pe suprafața pereților și a tavanului cu scopul de a netezi și proteja aceste structuri. Se disting mai multe categorii de tencuială, clasificare obținută luând în calcul aspecte care țin de locul în care se aplică, modul în care se realizează procesul de punere în operă, modul de execuție sau scopul pentru care au fost realizate (impermeabile, antiacide sau acustice).

În funcție de locul unde se aplică, există două variante de tencuială:

  • Tencuaială interioară – care se aplică la interiorul construcției. Ordinea va fi de jos în sus, adică se va începe cu baza pereților și se va termina cu tavanul. Se recomandă o grosime a stratului de mortar folosit de minim 1cm, maxim 2cm în cazul aplicării manuale cât și a celei mecanizate. Este indicat să se aplice două straturi de tencuială pentru a asigura atât protecția cât și aspectul fin al peretelui sau tavanului. În cazul aplicării a două straturi de tencuială, cel de la suprafață, care va fi netezit, poartă numele de tinci.
  • Tencuială exterioară – este obținută din mortar pe bază de ciment și se aplică în două straturi a căror grosime totală nu va depăși 2-2,5cm.

Dacă luăm în calcul modul în care se realizează procesul de finisare, distingem următoarele tipuri de tencuială:

  • Simplă – se obține prin finisare cu drișca, pregătind astfel suprafața pentru aplicarea următorului material care poate fi un tapet, vopsea, plăci de faianță, cărămidă, piatră sau lemn.
  • Brută – are rol de protecție a zidăriei, fapt pentru care nu se insistă asupra finisării acesteia. Se recurge la acest tip de tencuială în zonele din interiorul clădirilor în care nu se impun cerințe estetice (beciuri, garaje, magazii etc.)
  • Gletuită – constă în acoperirea primului strat de tencuială cu un strat de glet obținut din ipsos.
  • Sclivisită – se folosește în zonele expuse umezelii, fiind obținută din mortar de ciment care se finisează cu lapte de ciment, netezindu-se cu drișca.


Modul de execuție al procesului de tencuire permite următoarea clasificare a tencuielii:

  • Umedă – când aplicarea tinciului se face direct pe suprafața care trebuie tencuită.
  • Uscată – se bazează pe placarea cu gips carton a pereților. Această procedură presupune un timp de execuție mai redus în comparație cu metoda tencuielii umede și costuri mai mici.


Citește și despre: Cum izolezi o casă pentru a fi eficientă energetic


Necesitatea tencuirii pereților exteriori este legată de protecția pe care aceasta o asigură în fața umidității, intemperiilor, razelor UV sau diverșilor poluanți din atmosferă care ar putea degrada în timp zidăria. Datorită permeabilității la vapori, tencuiala permite pereților să respire ținând la distanță problemele legate de apariția mucegaiului.

Tot cu ajutorul tencuielii exterioare se poate rezolva situația în care clădirea este expusă pericolului de a fi afectată de ciuperci, alge sau mușchi. Pentru a preveni apariția acestora, tencuiala trebuie îmbunătățită cu aditivi cu funcții algicide sau fungicide. Tencuiala exterioară are și rolul de a izola termic și fonic construcția.

În cazul tencuielii interioare, aceasta se impune ca o necesitate în vederea protejării pereților cât și pentru a asigura o suprafață perfect netedă a acestora care să devină stratul suport pentru aplicarea vopselei, a tapetului sau a altor placări cu rol decorativ. Alternativa tencuielii interioare o reprezintă placarea cu gips carton (rigips).


Etapele aplicării tencuielii

amestec-ciment-mortar
Sursa foto: Pexels.com

Tencuirea pereților reprezintă un proces migălos care presupune experiență din partea celui care se va ocupa de această etapă premergătoare decorării pereților cu vopsea, tapet, plăci ceramice, lemn sau piatră.

Profesioniștii respectă următoarele etape în ceea ce privește procesul de tencuire al pereților:


  1. Pregătirea materialelor necesare realizării tencuirii suprafețelor aflate la interior sau exterior. Lista cuprinde următoarele: sac tencuială, găleată pentru amestecare sau mașină pentru tencuit, mistrie, gletieră, dreptar, șpaclu, drișcă cu burete.
    Curățarea suprafeței suport de orice urmă de praf, ulei sau grăsimi. Asigurarea că temperatura mediului este cuprinsă între 5 și 30 de grade Celsius.
  2. Prepararea compoziției, respectând indicațiile producătorului. Aceasta se poate prepara manual cu ajutorul unui mixer electric sau mecanic (folosind o mașină specială, care va amesteca automat materialul cu necesarul de apă pentru a obține mortarul cu consistența necesară suprafeței și locului unde urmează să fie aplicat).
  3. Pasul următor presupune aplicarea tencuielii pe stratul suport manual cu ajutorul mistriei, șpaclului, gletierei sau canciocului sau automat, cu mașina de tencuit.
  4. Nivelarea tencuielii este pasul următor în procesul de tencuire al pereților. Această procedură se realizează cu ajutorul dreptarului sau al polobocului.
  5. Răzuirea tencuielii este procedura care se aplică după nivelare, la un interval de aproximativ 30 de minute. Se realizează folosind șpaclul lamelar sau dreptarul trapez pe toată suprafața tencuită.
  6. Ultima procedură constă în finisarea tencuielii, care se realizează în două etape. Primul pas presupune netezirea cu drișca cu burete care se efectuează la un interval de 30-45 de minute după finalizarea procesului de răzuire. Se va netezi cu ajutorul unor mișcări circulare realizate cu drișca cu burete umezit în apă. Ultima etapă din procesul de tencuire constă în finisarea cu șpaclul lamelar sau gletiera mare. Înainte de a fi posibilă decorarea pereților cu vopsea lavabilă sau alte materiale, se impune un timp de aproximativ 48-96 de ore (timpul variază în funcție de factori precum umiditatea sau temperatura) pentru a permite uscarea totală a tencuielii. Dacă se dorește obținerea unui strat finisat la o calitate superioară, se poate aplica un strat de glet înainte de aplicarea vopselei.


Indiferent că te ocupi personal de procesul de tencuire al pereților sau angajezi pe cineva priceput care să realizeze această parte a procesului de construcție, nu uita că partenerul tău de încredere de la care îți poți achiziționa toate materialele și produsele necesare indiferent de anvergura proiectului de amenajare este la un click distanță. Descoperă gama largă de produse accesând site-ul nostru www.tehnoconstruct.ro sau contactează-ne telefonic la unul dintre numerele: 0762.20.55.88, 0761.10.41.41 sau 0761.10.41.40!

Comentarii

Articole similare